Lumea în criză și alte eseuri

HAMVAS BĖLA a fost „Atlantida”, continentul scufundat al literaturii și spiritualității maghiare de după terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial și instalarea comunismului. A fondat, împreună cu Kerényi Károly, un grup intelectual de elită, l-a recenzat pe Freud, a scris microsinteze despre Jaspers și despre „crizismul” interbelic, pe modelul lui Spengler, Guénon și Evola, l-a tradus pe Jakob Böhme, a compus compendii de înțelepciune arhaică și s-a inițiat în ezoterism, angajându-se, în urma unei cărți dedicate esteticii avangardiste, într-o acerbă dispută cu Lukács György, slujitor zelos al noului regim de după 1945, în urma căreia a fost ostracizat, și-a pierdut dreptul de semnătură și pe acela de a publica, devenind… magazioner la o termocentrală. A continuat să scrie, inclusiv un roman abstruz, polifonic, de peste o mie de pagini, manuscrisele lui fiind recuperate abia prin anii 1980. În tot acest răstimp, istoria literaturii maghiare a evoluat ca și cum Hamvas Béla n-ar fi existat. Azi, el este un „mit”, cultivat cu precădere de către cunoscători. (Ștefan Borbély )