Jurnal de seminarist

Vine o vreme când e greu, dacă nu chiar imposibil, să nu cedezi tentației de a-ți recupera averea textuală ascunsă te miri unde. E și cazul lui Theodor Damian, pe care nu e cazul să-l lăudăm noi aici. Aș adăuga doar că, după superba lui carte de poeme „A sosit clipa”, apărută la LIMES-ul nostru în 2025, el revine acum cu o scriere cu totul insolită, un jurnal din anii săi de seminar petrecuți la Mănăstire Neamț. (Mircea Petean)

„Deja în ultimele zile când terminam studiile seminariale, revăd acum în însemnările din jurnal, anticipam că, după plecare, o să-mi fie dor de Seminar. Şi ce intuiţie bună am avut! Toata viaţa am trăit şi trăiesc cu acest dor. De aceea, în fiecare an, când am venit în ţară din străinătățile mele, am trecut pe la Seminar, la mănăstire, să retrăiesc, să revăd locurile adolescenței, timpurile, oamenii care m-au format definitiv şi fără de care nu aș fi cel ce sunt acum, nu aș fi avut în permanență bucuria împlinirilor personale şi profesionale; de aici, dincolo de toate „ieremiadele” din aceste însemnări din anii de şcoală, recunoștința mea faţă de părinţii mei, mama în special, faţă de profesorii şi colegii mei, este, nu un act ocazional, ci o atitudine permanentă.” (Theodor Damian)