35.00 lei
Eufemia-Doina Cloțan, 1000 de expresii explicate și comentate, 222 pag. A5, 35 lei, ColecȚia UTILITARIA
Dintre miile de expresii avute în vedere leam ales doar pe cele pe care leam auzit, citit și rostit mai frecvent, acesta fiind desigur un criteriu subiectiv.
În acest volum am inclus 10% din expresiile cuprinse în cartea Expresii, proverbe și cuvinte înțelepte, de ieri și de azi, explicate și comentate, pe care am publicato în anul 2021, la editura Limes.
Expresia este o construcție concisă, care exprimă, în mod figurativ, o idee, un sentiment, un fapt, o situație etc. Popular se numește zicere. Sper ca această culegere de expresii să fie utilă copiilor români, mai ales celor care trăiesc în alte țări și care învață limba română.
Prezentarea și înșiruirea expresiilor sa făcut liber, fără o grupare tematică sau ordine alfabetică a cuvântului cheie, așa cum apar de obicei în astfel de culegeri. Am considerat că acest mod de punere în pagină, prin variația subiectelor care se succed poate menține un anumit ritm și interes.
Am explicat sensul fiecărei expresii iar la unele am făcut comentarii, pentru a fi mai bine înțelese, inspirândumă din informațiile obținute pe internet. Am explicat sensul unor cuvinte mai puțin utilizate azi, care erau în enunțul expresiei, pentru ai păstra autenticitatea. Am numerotat expresiile, iar cuvântul cheie al fiecăruia lam trecut întrun vocabular, unde, alături de cuvântul cheie apare și numărul expresiei de care aparține. (Eufemia-Doina Cloțan)