22 apr. BALADELE LUI MIRCEA PETEAN ADUNATE RECENT ÎN VOLUM, AU DARUL DE A REVOLUȚIONA GENUL

Balada duce poezia în preajma mitului. Un mit personal, iar nu unul generic, desigur. Căci, ce este mitul dacă nu răsfăț al limbii? În dublu sens: întoarsă asupra ei însăși, limba se lasă furată de volutele propriului ei dans, de sonoritățile muzicii sale; răsfrântă asupra celui ce o mânuiește, îi oferă acestuia ușurința, vigoarea, subtilitatea de a prinde în tot acest vârtej firul imperceptibil al rostirii lăuntrice.
Prin urmare baladinul este creator de mituri, adică un răsfățat al limbii. Postmoderne mituri, desigur, de vreme ce personajele baladelor sale sunt oameni de rând surprinși în situații excepționale sau ființe excepționale surprinse în situații banale, chiar umilitoare.

Am simțit mereu că balada este forma estetică cea mai generoasă pentru intențiile mele deoarece îmi oferă șansa de a mă manifesta înlăuntrul ei ca ființă integrală, gata să-și pună la bătaie toate facultățile: senzoriale, intelectuale, afective, imaginative. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, ea este permeabilă la epic; vocile care o populează îi dau o coloratură dramatică. Zăbavele meditative au conotații eseistice. Radical antireducționist, discursul baladesc împrumută fără reticențe noțiuni abstracte, lăsându-se adeseori impregnat de sonuri și savori regionale sau arhaice. Balada poate fi considerată, astfel, o artă integrală.

Dacă aș avea geniu muzical, aș scrie partituri, pe urmele lui Wagner.