03 aug. Recapitulari. Subteranele memoriei, Marx contra Isus, Miscellanea
„ Vasile Igna a întocmit o carte uimitoare și emoționantă despre împotrivirea culturală din România la comunism, înțeles deopotrivă ca ideologie, sistem și regim politic.(…) Iar rezultatul, această carte, este copleșitor. Va fi de acum, după Subteranele memoriei, ori imposibil, ori descalificant să se mai reia la nesfârșit lamentațiile masochiste sau pretins „justițiare ” despre lașitatea generală a intelectualității românești față cu ocupația sovietică și regimul impus de aceasta în România. Literatul Vasile Igna descoperă și restituie un capitol necunoscut al istoriei româneși postbelice. Îl restituie și totodată îl scrie, ori măcar îl schițează, cu aplicație și, lucru rar, cu modestie”.
( Mircea Iorgulescu, în Revista 22, nr. 3/2002 )
„Selecția de documente imaginată și prefațată de Vasile Igna poate fi califcată, fără exagerare, ca o apariție-eveniment: mai mult decât o sumă de depoziții utile pentru istoria ideilor și pentru istoria literară, decupajul pe care Vasile Igna i-l oferă cititorului împinge în prim-plan un dosar de existențe exemplare pentru agonia lumii vechi și supraviețuirea ei în mândra lume nouă . (…) Deloc paradoxal, lectura multora din texte stimulează tentația ucronică: care ar fi fost conturul unei Românii postbelice nestalinizate? Până la un punct, mărturiile din Subteranele memoriei au ca punct comun tocmai această insurgentă vocație a normalității, imunizantă, pentru autorii lor, la genul de derapaje entuziaste care sfârșesc prin a cauționa tirania. Rectitudinea intelectuală încetează de a mai fi un concept abstract”.
(Ioan Stanomir, în Observator cultural, nr. 106/2002)
Sorry, the comment form is closed at this time.