Un anotimp în imaginar

Sub lupa hermeneutului Mircea Moț, capodopera sadoveniană Hanu Ancuței primește o încărcătură magico-simbolică extraordinară. Renumitul han de odinioară construit la una dintre marile răscruci de drumuri din inima Moldovei e un templu păgân în care se oficiază religia întâlnirii devenită zăbavă mântuită de cultul rostirii al cărei  pandant  este cafeneaua în modernitate și postmodernitate. Marea preoteasă deghizată în hangiță e înconjurată de o seamă de slujitori între care se prenumără un preot sadea, un răzăș, un fântânar, un orb, comisul Ioniță etc. Un soi de paracliser cu funcția de a stârni apele rostirii e lița Salomia.

Într-un colț al templului zăresc umbra lui Nicanor al meu care încă așteaptă, chircit lăngă focul stins în vatră, să audă și să asculte nerostitele comisului Ioniță pe care să le transcrie, firește, mai apoi, într-unul din caietele sale sinucigașe… (Mircea Petean)