Umbrele nu fac zgomot

“Scrieți cu ochiuri de apă, scrieți cu ochiuri de apoi.
Ochiuri de apă, legate, haț!, cu fir tors din viața dusă/adusă
mereu pe apa de apoi.
Nici nu mă așteptam la altceva de la o scribă dunăreancă, 
decât să scrie cu ochiuri de apă.
Da, ochiuri de apă sub cerul de apoi – asta era!
Firul torsului vi se subțiază uneori, când și când se și rupe,
dar nu, nu se destramă dată fiind memoria apei, memoria de apoi –,
toarceți și toarceți, cu luciditate tăioasă, 
o pânză de păianjeniță visătoare întinsă deja pe multe, prea multe pagini. 
Or, paginile dumneavoastră nu sunt pagini, ci, dacă citesc bine, apusuri…
Apusuri de soare, și tot atâtea răsărituri, cu pânza scrisului din ochiuri de apă
spânzurată între ele, sub cerul de apoi. Așa, da – asta era!
Pânză a scrisului/torsului paradoxal, de păienjeniță visătoare,
cu luciditate frapant tăioasă:
ce pat mai trainic să legene amintirea unui iubit-poet?”

Marian DRĂGHICI