20.00 lei
Herbert-Werner Mühlroth și Ioan Milea, Stelen/ Stele,
86 pag. A5, din care 15 pag. color, 20 lei,
Colecția ARCA
Ioan Milea și eu am scos împreună două cărți de „minipoeme”, Gedankenblitze und Spiegelungen / Fulgurări şi refulgurări și Lieben Igel Katzenfutter? / Iubesc aricii hrana de pisici? În prefețele acestora se spune, între altele, că „minipoemele nu-și propun «să respecte toate canoanele haiku-ului»”, dar și că micul poem „e promisiunea de a putea regăsi acel profund și tainic echilibru între tăcere și cuvânt pe care poezia vremii noastre pare a-l fi pierdut”. Cărticica de față e o continuare a celor două de dinainte, în centrul minipoemelor stând însă stelele mele sculptate în lemn. Dialogul nostru liric de aici se vrea a fi, așadar, o întâlnire între sculptură și literatură, între ceea ce spun, la fel de laconic, stelele și micile poeme în stil haiku. Fiindcă:
8 stele: a noua
muză-i
haiku-ul.
(Herbert-Werner Mühlroth)