Sindromul de exaltare în Sud-estul Noii Europe, vol III

25.00 lei

Construită pe „module”, contrapunctic, într-un stil oarecum asemănător aceluia practicat de un Kurt Vonnegut
în romanele sale, trilogia romanescă a lui Nicolae Suciu nutrește ambiția de a dezvălui, cu o forță satirică criminală, slăbiciunile unui sistem de învățământ decerebrat. Paginile
cu tentă eseistică găzduite de Blogul cadrului didactic (pe teme de maximă actualitate, precum feisbucul, tensiometrul, teoria ramei, europocentrismul etc.) sunt intercalate între reclamațiile părinților revoltați adresate conducerii școlii, scrise într-o limbă română stâlcită în ultimul hal, de tot râsu-plânsul; intervențiile contribuabilului onest (ipostaziat în imaginea unui handicapat mobilizat la pat și în imposibilitatea posibilității de a mă deplasa,
om fără scaun, adică fără scaun rulant și cu rotile dotate cu role), care sună la 112, judecând lucrurile din perspectiva bunului simț cad între secvențele teatrale intitulate Europa Braucht Rue, de un umor nebun, care dau contur lumii grotești din țigănime, un soi de Nou Macondo hilar, absurd, vulgar;
în fine, paginile despre preparativele sinuciderii unei dăscălițe disperate cad între relatările unor alți dascăli despre odioasele ședințe în care politicienii și sus-spușii fac intense exerciții de manipulare ș.a.m.d.
O carte care propune o viziune dominată de un spirit critic necruțător; diriguitorii de azi și viitori ai învățământului românesc ar fi bine să o lectureze înainte de a gândi reformarea reformării acestuia.

Mircea Petean