Privind peste umăr

„Că romanul este un gen literar încăpător o dovedește și Adina Cotorobai Privind peste umăr la trecutul ei atât de tumultuos.
Da, autoarea reușește să dea un minunat roman de familie, dezvăluindu-ne o încrengătură incredibilă de rude, colegi, prieteni și vecini care forfotesc în preajma eroilor cărții; e și un roman al inițierii în tainele vieții, invitându-ne să trăim intens, împreună cu personajul central, toate nodurile existențiale care i-au marcat destinul, unul împlinit într-un cor de destine încropite, frânte înainte de vreme sau distruse sistematic în comunism; e și un bildungsroman, căci devenim martori ai construirii unui caracter puternic, dacă nu chiar exemplar; e și o frescă socială, căci evocă, cu o admirabilă știință a surprinderii detaliilor de viață cotidiană relevante, lumea pestriță a orășelelor de altădată, fie ele bănățene, oltenești sau transilvane, după cum surprinde excelent – din interior – atmosfera din școlile perioadei comuniste, dominată de minciună și manipulare ideologică grosolană, cu muncile agricole idiotizante, cu falsele ceremonii, consfătuirile ipocrite și gravele compromisuri, dar și deteriorarea îngrijorătoare a învățământului românesc de după Revoluție; e și un roman politic de-ar fi să pomenim aici doar subtilitatea observației acelui contrast aproape tragic dintre naivitatea copiilor care recitau poezele proletcultiste cu tot firescul, și suferința adulților, care simțeau cum sistemul comunist îi pervertește inexorabil, de mici, vibranta pledoarie pentru noblețea profesiunii de slujitor al catedrei, ori întrebarea deloc retorică privitoare la modul în care am știut, ca națiune, să „întrebuințăm” libertatea proaspăt dobândită. Iată, așadar, tot atâtea invitații la lectura acestui roman pe cât de „încăpător”, pe atât de consistent, de plin de vervă (secvențele umoristice sunt savuroase!) și de bine scris. (Mircea Petean)