Rostitorul
5
product-template-default,single,single-product,postid-16463,theme-bridge,bridge-core-2.0.5,woocommerce,woocommerce-page,woocommerce-no-js,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,columns-3,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-19.2.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-6.0.5,vc_responsive

Rostitorul

15,00 lei

„După ce și-a recuperate adolescența cu micile ei îndrăzneli, dar mai ales cu sfâșierile și cu îndoielile ei, Ovidiu Crișan a făcut figură de rebel pornit împotriva a tot ceea ce maculează firescul și autenticitatea existenței, ba chiar de iconoclast.
Iată-l acum în plină maturitate, un poet capabil să-și asume riscul de a folosi narațiunea și dialogul ca mijloace de îmbogățire a lirismului. Atunci când reușește să depășească simpla anecdotică, mutând accentul pe ideea (poetică, desigur), ori mizând pe funcția aluzivă a limbajului, e perfect. E un mod de a se declara și el adeptul unei rostiri poetice netrucate, nefalsificate, în care erosul (ah, ispitele dinspre le diable de midi sunt atât de vii!, dar autoironia funcționează ca un bun factor de echilibru) și ludicul (să nu ucizi copilul din tine niciodată) au un rol semnificativ în creionarea poeticității. Performanța lui Ovidiu Crișan, în ciclul secund al cărții, este aceea de creator al unui decor de teatru nomad de altădată, cu personaje specifice, definite prin replici memorabile, care evoluează într-o atmosferă crepusculară, amestec de fior estetic si decrepitudine, de sfârșeală existențială și vitalitate.
Emoționante de-a dreptul sunt textele în care poetul se implică afectiv – cel dedicat mamei dispărute, de pildă –, dar și ocazionalele sale care au ceva din ceremonialul și fastul sărbătorii.” (Mircea Petean)

Categorii: , Etichete: , ,