Poeme pentru tămăduirea de sine

Mărturisitor al experiențelor interiorizate, poetul are o viață de rezervă (ca să spun cu vorbele titlului unuia din volume) pe care a construit‑o din întrebare peste întrebare, din tensiunile contrariilor împăcate în metafora recuperată din cuvântul comun și trudit; să amintim sinceritatea rostirii, curajul asumării exercițiilor de echilibru pe coarda întinsă între viață și moarte atribute care fac din lirica lui George L. Nimigeanu un topos uman și spiritual pe care cititorul va simi nevoia să‑l actualizeze prin relectură. În calitate de poeta faber, autorul are instrumente de măiestrie pentru a obține efectele subtile ale rostirii lirice. De aceea cred că opera lui G.L. Nimigeanu merita a antologie, o reactualizare căci, așa cum spunea și Iulian Boldea: „Într‑un fel, critica literară i‑a rămas datoare poetului, iar lipsa unui ecou adecvat (cu o excepție – cronica lui Al. Cistelecan la un volum anterior, Târgul de fluturi, 1994) se datorează fie solitudinii pe care o cultivă și în care se complace poetul, fie aspectului tradițional al versului său, clasicizant, cultivat, elaborat, în respectul canoanelor prozodice sau tematice impuse de tradiție. Că poezia lui George L. Nimigeanu nu este o expresie a insurgenței sau dispoziției polemice, acest lucru e mai mult decât evident, putând fi constatat la o lectură dintre cele mai sumare a volumului, în schimb această absență a spiritului de frondă nu exclude (ci, dimpotrivă) valoarea versurilor sale, indiscutabilă de altfel.” (Ligia Csiki)