Poeme leoparde

Marilena Apostu este o însingurată care are curajul de a-și învinge sfiala, căci are „atâtea și atâtea de spus”, cum sună un vers din această nouă carte de poeme intitulată, oarecum șocant, „Poeme leoparde”.

Încercată de ispita de a invoca un nor de cuvinte mai mult sau mai puțin întâmplătoare și cu totul inofensive, ea pare a suferi de un vag complex al vinei și al ispășirii care se insinuează într-o rostire calmă, altminteri, căci cuvintele i se înfățișează brusc precum niște animale docile; ea pare a ști ce să facă cu ele, le înșiră așa cum îi apar sau le organizează în imagini dintre cele mai insolite, rareori realiste, fără a fi deloc convinsă de puterea lor de a tulbura, vindeca etc., dar țintind mereu să atingă un anume gen de frumusețe, deloc facil, asemănător formelor ambigui care apar fie în amurg, fie la crăpatul zilei.

Pe cât de lacunare, pe atât de tulburătoare poeme crepusculare și/ sau aurorale se vădesc a fi, prin urmare, leopardele Marilenei Apostu… (Mircea Petean)