Iubind-o pe Amalasunda

Noul Hurubă joacă rolul îndrăgostitului înșelat, sedus și abandonat, căzut carevasăzică în transă meditativă – poza (cea de coperta I inclusiv) de filosof care schimbă măștile, cu lejeritate, când neocinic, când sceptic nemântuit, când stoic resemnat, îl prinde de minune – care își caută salvarea, ca tot romanul bine orientat, făcând curte muzei poeziei lirice, iar nu fugind la mănăstire, ori lăsându-se prada depresiei cronice, prin urmare iată-l alegând parșiv pastișa ca modalitate estetică, dar nu vă lăsați înșelați, stimati concetățeni, topârcenismul invocat ostentativ e asezonat cu nițel eminescianism, dar și ceva coșbucianism, cunoscută fiind optiunea lui pentru tradiționalism (teoretizată intr-o carte – (Im)posibila ruptură, apărută tot la LIMES în 2018), dar, surpriză!, nici Marquez nu e prea departe, cel din Dragoste în vremea holerei, desigur, idila poetului cu Amalasunda sa luând proportii mitice (ea fu, se știe, în alte vremi, regina ostrogoților, al cărei tragic destin fu evocat și de Coșbuc al nostru într-una din baladele sale), căci e logic ca acolo, în jurul Parcului dendrologic simerian, unde își duce Poetul veacul, să se învârtă totul, și anotimpuri și astre, și mode artistice și curente de gândire, și vedete și zeități, și particule nano și megastructuri inginerești, căci, da, stimați cititori, așa stand lucrurile, eu zic că merita cu prisosință să investiți 15 (cincisprezece) leuți în noua producție hurubărească…