Iluizia

Un poem ce poate fi legat de toată gândirea volumului de faţă este iluizia. Sunt aici asocieri de mare profunzime între imagini atât de contrastante, neaşteptate în alăturarea lor, încât efectul este în favoarea adevăratei poezii: mareea şi dansul, şopârle subţiri ca fumul de ţigară, pădure cu ferestre de fier forjat, mareea care înghite toate femeile şi le adună în sărutul tău (şi aici, eludăm citarea în sine), toate într-un poem ce începe cu o strofă ce îţi taie respiraţia lecturii: “pe peretele de un verde turcoaz/ trei peşti din bucăţi de icoană/ înoată încet abia respirând/ se opresc când pendulul începe mareea”