Divanul catren – rubayat

20.00 lei

(Balans Orient – Occident; pref. de Mircea Petean)

Poemele în formă fixă ale lui Raul Constantinescu:  catrene, cvintete, sextine, septime, octave, none, dar și terține (recent, el a publicat o carte de petale de haiku), sunt meditații pe teme înalte, precum relația dintre miez și coajă, viață și moarte, iubire și moarte, Calea spre Tao, marele gol, sensul vieții, rostul poeziei ș.a.m.d. În același timp, ele sunt străbătute de viziuni cosmice colosale: un univers în perpetuă metamorfoză, noi lumi nasc pe ruinele altora, care se sting, șiruri nesfârșite de lumi paralele, pluriversul, sori sorbiți de găurile negre, ceea ce întărește o dată în plus ideea că jocul poetic la care se dedă de o viață are inclusiv o miză metafizică, cosmogonică și cosmologică extraordinară.

 

curcubeie de triluri, privighetori, mierle

sublimează inima lumii ce plânge…,

 

descoperim într-un loc. Căutând floarea vieții care se deschide la obârșii, poate că acest distih rezumă cel mai fidel credința poetului. (Mircea Petean)

SKU: 978-606-799-635-7 Categorii: , Etichetă: