Azi

De Ioan Moldovan mă leagă o prietenie de o viață. Colegi de an la facultate, echinoxiști din al doilea val, dascăli de română în Maramureș, am debutat la Dacia, nășiți de Vasile Igna și de Ion Pop, în anii ’80, amândoi. Sub bagheta lui, revista Familia a cunoscut un reviriment însemnat. Excelent poet și fin comentator de poezie, el revine la LIMES-ul nostru, după „Însemnări primitive” (2005), cu această superbă culegere de poeme inedited.

Pornind de la un detaliu de viață cotidiană absolut insignifiant, el face saltul – mortal! – în poesis, intercalând în textul care se face sub ochii cititorului, inevitabil acesta fiind nu doar spectator, ci chiar părtaș la facerea lui, fragmente pescuite din marea poeziei sau sugerând doar orizontul acesteia. Așa se face că gozul luat din colbul drumului, nu fără a fi pus în contextul unui conglomerat de sentimente amestecate de sațietate, lehamite, sfârșeală, va străluci în coroana poemului ca o bijuterie de preț! Nimic eroic în tot acest joc al aparențelor în care reflexul oralității, genuflexiunile poeticității și prozaismul narativității maschează abisuri ale durerii, suferinței și căderii… Nimic eroic, dar cât de aproape de tragic!