Conacul cu ochiul oval

Ochiul oval din matricea conacului suge lumea de afară, o aspiră – când senzual, când criminal, când criminal de senzual – precum vârtejul unei tornade, o molfăie, o scuipă, o posedă, o boicotează, o redefinește, îi schimbă sensul ca să o pună în (dez)acord cu isteria istoriei.

Goticul post-89 al pitorescului jegos este parodiat subtil și ajunge, deloc paradoxal, aproape auroral, să îți facă poftă. O poftă de vin acru, care potențează pofta de false silfide, ca într-o cârciumă de provincie, care se poate oricând substitui unei biblioteci improbabile, dar și unui conac boieresc ce se încăpățânează să reziste timpului și timpurilor. Dar și unei gâște cu apucături soteriologice, de furia căreia nu scapă nimeni!

Proza Liviei Dimulescu poate zgândări, revolta și enerva pe unii, deloc puțini, dar merită citită.Cu o poftă nedisimulat per(-)vers(ă)!  (Dan-Silviu Boerescu)