33.00 lei
„Dintre toate volumele sale (…), M. P. a atins maxima altitudine și originalitate în Cartea de la Jucu Nobil care ar fi suficientă de-a legitima pentru totdeauna un poet.” (Dumitru Chioaru)
„Scrisă de-a lungul a două decenii, Cartea de la Jucu Nobil este poate cel mai vast ciclu poetic din perioada postdecembristă. Prin cele trei părți ale sale – primele două apărute ca volume distincte, în 1990 şi 2000, a treia inclusă ca secțiune aparte în volumul din 2003 – Proiectul lui Mircea Petean a ajuns să capete proporții… «levantine». (…) Ajuns la capătul aventurii sale poetice, Mircea Petean îşi dezvăluie adevărata sa natură: o sensibilitate romantic-vizionară exilată într-un limbaj crepuscular-postmodern.” (Andrei Terian)
„Poetul scrie şi, mai ales, se rescrie cu o plăcere de-a dreptul jubilativă, proaspătă şi pliată, precum trupul înotătorului pe val, într o profuziune imagistică de excepţie, din care (…) selectez primul nod circumscris de retrăirea afectivă a satului copilăriei din austerul podiş transilvan, dar nu oricum, ci pe linia dramaticei continuităţi genezice, sintetizată la modul antologic în poemul Părul sau înflorirea nodului, şi asta într-un crescendo tulburător al generaţiilor, depăşind, sfidând parcă istoria vitregă şi războaiele (…). Elegiac şi, în aceeaşi măsură, casant, folosind inserţia prozastică pigmentată cu intertexte recognoscibile şi, cum mărturiseşte, autoironic, poetul, adunându-şi cântecele „aşa cum ar proceda cineva care/ şi-ar pune în cap/ să facă ţuică din fructe de scoruş” (III) Mircea Petean surprinde prin epicizarea sui-generis şi inventivitatea lexicală, alăturând concluzii cu tăietură apodictică (…)” (Mircea Muthu)
„Dintre toate volumele sale (…), M. P. a atins maxima altitudine și originalitate în Cartea de la Jucu Nobil care ar fi suficientă de-a legitima pentru totdeauna un poet.” (Dumitru Chioaru)
„Mircea Petean este un poet complet, unul dintre puținii noștri poeți care are mallarméana dorință și proiecție de a scrie Cartea. Acest proiect literar, această fantasmă artistică, această – putem spune – utopie scripturală, a dat, în cazul exemplar al lui Mircea Petean, trilogia Cartea de la Jucu Nobil…” (Lazăr Popescu)
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.