Prăbușirea din abstract

Unul dintre poeții noștri care posedă o mare disponibilitate pentru un ceremonial al rostirii ritualice, cu largă deschidere înspre religios și metafizic este Ioan Vintilă Fintiș. După „Lacrima templului”, cartea sa de anul trecut, el revine la LIMES-ul nostru cu o o nouă culegere de poeme.

„Fintiş nu poate fi considerat nici şaizeci nici optzecist şi cu atât mai puţin, nouăzecist. Este poet, pur şi simplu. Desolidarizându-se de majoritatea congenerilor, se înscrie pe orbita poeţilor de tip orfic, fascinaţi de realitatea primordială, de temeiurile originare. Pe urmele orficilor, poetul contemporan crede în metempsihoză ca act purificator şi percepe Timpul ca principiu necreat – dar ordonator -, aflat la obârşia tuturor lucrurilor.” (Nicolae Oprea )

„Stihurile poetului Ioan Vintilă Fintiş exprimă o melancolie fixată în consemnări lapidare, al cărei merit e că nu se revarsă ci se păstrează în propria sa substanţă, ca şi cum spaţiul ar înfricoşa-o.” (Gheorghe Grigurcu)