47.00 lei
Daniel Deleanu a făcut studii universitare în România și S.U.A. Stabilindu-se mai intâi în Iowa City, și după aceea în Toronto, Deleanu a obținut titlul de Profesor Universitar, atât în S.U.A., cât și în Canada, țări unde a ținut cursuri la mai multe instituții de învățământ superior. Deleanu a publicat peste 1400 de cărți, majoritatea scrise în limba engleză (critică și istorie literară, studii comparatistice, eseuri filosofice, studii culturale și de filosofia religiei etc.). Deleanu s-a remarcat și în domeniul lingvisticii, publicând câteva volume despre limba egipteană și, totodată, despre misterioasa scriere quipu și yupana din Anzii peruvieni, unde a petrecut mult timp, în același timp descifrând, în premieră mondială, limba tantrică dakini, de origine sino-tibetană, despre care a scris o gramatică, după o îndelungă ședere în Tibet. Daniel Deleanu este și autorul unei cărți despre comunicarea dintre animale (The Language of Animals), demonstrând, prin mijloace lingvistice moderne, că animalele folosesc o limbă în adevăratul sens al cuvântului, nu mult diferită din punct de vedere structural de cea a oamenilor, fapt care l-a determinat pe lingvistul Noam Chomsky să-și reconsidere poziția, după ce o viață întreagă a negat posibilitatea existenței unei limbi a animalelor. Daniel Deleanu este și poet, romancier (romanul său Of First Love in a Dream of Countrymen se studiază în unele licee din Ontario), dramaturg și traducător, atât din literaturi occidentale, cât și orientale, în special din limba sanscrită, din care a transpus în engleză Bhagavad Gita, Shiva Samhita și Yoga Sutra lui Patanjali. Despre Daniel Deleanu au scris laudativ, printre alții, Harold Bloom, Richard Rorty, John Updike, Rajendra Keshavlal Shah, Fernando Arrabal, Allen Ginsberg, Peter Orlovsky, Clark Blaise, Margaret Atwood și laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Alice Munro. (Ion Dur)