Poeme

Cel ce scria, în eseul său Ce este literatura exilului?, că „Poezia și-a schimbat caracterul în exil, devenind un forum al interogațiilor conștiinței”, a fost cu adevărat el însuși purtătorul unui asemenea forum lăuntric. Poezia sa, în care eticul și esteticul sunt legate inextricabil, e un loc al tuturor frământărilor născute din iluzii și deziluzii, din comuniuni și înstrăinări, din speranțele și înfrângerile unui om și ale unui secol. E poezia „exilului din exil”, a unei ființe aflate în căutarea unei Bleibe, a unui refugiu, a unui sălaș, a unui loc al său într-o lume modernă în care prigoana și pribegia au devenit, chiar dincolo de sistemele politice, dar întețite de ele, stări existențiale. O asemenea Bleibe Hans Sahl nu a găsit-o decât în poezia sa, una care, în ciuda „uitării” conjuncturale, e mai actuală ca oricând. Ea se cuvine citită și redescoperită mereu. (Herbert-Werner Mühlroth)