Obiceiuri, tradiții și credință la maghiarii și șvabii sătmăreni/ Szokások, hagyományok és hit a szatmári magyaroknál és sváboknál/Traditionen und Glauben bei den Sathmarer Magyaren und Schwaben

50.00 lei

„Prezentul album vine să completeze lucrările lacunare care vorbesc despre tradițiile ungurești și șvăbești din județul Satu Mare. Grație muncii dăruitului jurnalist Elek György și a fotografiilor realizate de Süveg Károly, instituția noastră aduce în lumină ipostazele unei autarhii care astăzi, în tumultul civilizator și globalizator, lipsește tot mai mult din viața noastră.
Într-o lume a alterității, a disoluției identitare, se pune tot mai acut problema conservării și promovării acelor elemente de civilizație care au stat la baza formării unui profil identitar clar.
Sătmarul este prin excelență o zonă a confluențelor. Uneori chiar a interdependențelor care-i conferă o specificitate mereu interesantă și provocatoare. Albumul s-a axat pe trei mari teme: tradiții, gastronomie și viața religioasă a celor două comunități, elemente definitorii pentru orice comunitate umană. Suntem încântați că, iată, ochiul atent al fotografului a surprins genuinul, forța penetrantă a autenticului. Albumul se mai constituie și într-un reper care să argumenteze ideea că, în ciuda atâtor convulsii, spiritul adevărat a rămas aproape nealterat, iar în satele ungurești și șvăbești bucătăria tradițională este la mare cinste, tradițiile fiind păstrate cu sfințenie mai ales în satele izolate, și, dacă am vorbit despre sfințenie, capitolul dedicat vieții și trăirii religioase este cât se poate de elocvent. Pentru că, acolo unde omul trăiește încă în comuniune cu natura, sacralitatea este un element armonizator care dă rost și sens existenței telurice.Avem imagini expresive de oameni mândri și frumoși, care știu să-și trăiască viața plenar în tiparele pe care le-au moștenit de la strămoșii lor și care cu siguranță că le vor preda mai departe generațiilor viitoare.” (Robert Laszlo)