33.00 lei
Mentoratul, demers pedagogic suportiv și responsiv, oferă cadrelor didactice aflate la început de carieră îndrumare informațională, instrumentală, evaluativă și emoțională, sporindu‑le încrederea în forțele proprii. Printr‑o activitate de mentorat eficientă, debutantul este motivat pentru dezvoltare și adaptare eficientă contextului educațional, fiind, alături de mentor, un partener proactiv al propriului demers pedagogic. Nu întâmplător, drumul pedagogic către o atitudine responsabilă trece prin dezvoltarea conștiinței de sine – cunoaștere de sine și auto‑acceptare.
Mentoratul, un demers provocator, atât pentru mentor cât și pentru cel mentorat, presupune empatie, cordialitate, flexibilitate, autenticitate, onestitate, integritate, asertivitate, creativitate, intuiție, perseverență, obiectivitate și se bazează pe încredere, sprijin și profesionalism. (Prof. psiholog dr. Antoneta‑Georgina BOLCHIȘ)