Linişte redusă la tăcere (ediţie trilingvă)

„Efemer ca respiraţia; şi fundamental ca aceasta. Efemer ca un clipit; şi firesc şi spontan ca acesta; efemer ca o bătaie de inimă; şi tulburător ca aceasta. Haiku-ul este linişte redusă la tăcere. Liniştea este mundană, tăcerea – metafizică. Tăcerea este primordială, liniştea – derivată. Liniştea e plină de zarva lumii, tăcerea este vuietul din primordii. Terapia prin haiku: mentală şi scripturală. Haiku-ul este mai puţin o practică spirituală, un joc – oricât de superior – cât o practică spirituală, o cale. Toată viaţa m-am străduit să învăţ să fac literatură, dar haiku-ul înseamnă dezvăţarea de literatură.” În finalul acestor consideraţii, iată şi două mostre: xxx da – o poezie ferită de zgomot şi de-ngâmfare xxx trei pini înfrăţiţi pe colina deşartă – ploaia rupe tăcerea