Izgonirea în Amarandia

Romana Pantea nu se bizuie, totuși, pe erudiția de specie, ci mult mai degrabă pe spontaneitatea ei.

Izgonirea în Amandia e un volum construit după o oarecare logică a circularității, cu difracția în fascicole a unui scenariu unitar, scenariu resorbit în devoțiunea și depravarea poemului. Fișele de stare sunt dictate de impulsuri autonome, dar ele converg, totuși, în trama comandată. Debutul Romanei Pantea îmi pare în totul motivat. (Al. Cistelecan)

Vădind o deosebită forță de a-și comunica impresiile și trăirile, dar și consecvență în actul scrierii cu propriul sine, Romana Pantea confirmă, prin cartea sa, o vocație poetică lămurită și lămuritoare, ce mizează, în primul rând, pe adevărul trăirii și al rostirii. (Iulian Boldea)