„Maria Elena Deac s-a născut în Maramureşul istoric, în localitatea Bogdan-vodă (Cuhea de altădată), la 22 mai 1984.
Pentru că a contractat o stranie şi necruţătoare boală (un sindrom de îmbătrânire prematură) care i-a afectat grav şi vederea, Maria a absolvit doar cinci clase la şcoala din localitatea natală, urmând apoi să purceadă pe spinoasele cărări ale vieţii de autodidact.
Avea cunoştinţe din nenumărate şi surprinzătoare domenii, achiziţionate prin lectură, prin audiţie radio şi, mai ales, prin computerul pe care îl utiliza cu o deosebită abilitate.
Era exuberantă Maria, prietenoasă, generoasă fără limite, aşa cum puţini oameni mai există azi…
A plecat din lumea aceasta într-o zi de primăvară (9 aprilie 2018), lăsând în urmă o dâră de intensă lumină.
Gestul nostru de a publica această carte este un omagiu, un dar târziu pentru Maria; dar această cărticică salvează şi o fărâmă din imaginea lumii şi ne spune că, oricât de fragil ar fi, omul dăruit cu har îşi poate depăşi condiţia, sublimând-o.” (Ana Hompot)