Incredibile iubiri

Savuroasă modestia jucată de Silviu Guga în preambulul romanului său, Incredibile iubiri.  anume că nu e bântuit de orgoliul de a face literatură, ci se mulțumește să transcrie scrisorile unei tinere din anii 20 ai secolului trecut, în posesia cărora a intrat cu totul întâmplător, deși mai scapă ici-colo câte o perlă ca aceasta: „Lanţul cu lacătul îndoielii îmi fereca tot gândul”.

Toată lumea se împreunează cu toată lumea, într-o devălmășie, în romanul lui, ca-n filmele lui Woody Alan, s-ar zice, dar fără verva ironico-satirică a aceluia, nici în ritmul său îndrăcit, firește, ci cu o melancolie fin de siècle, căci romancierul are și ambiția de a da un caracter dacă nu de frescă istorică, atunci măcar de coloratură istorică, narațiunii sale…

Memorabilă e imaginea unei femei misterioase, Zenovia, cu o biografie cețoasă, al cărei destin rămâne sub pecetea tainei până la capăt. Una dintre poveștile de dragoste, cea dintre un inginer sosit în satul de baștină al Zenoviei ca un erou civilizator (va introduce minuni ale tehnologiei moderne precum electricitatea și radioul) și femeia bună la toate din casa unde acesta va fi găzduit, e o reeditare a mitului lui Pygmalion în versiunea lui G.B. Shaw. Dar mai sunt și alte surprize în acest roman de excelentă calitate care pare scris împotriva voinței de a face literatură negreșit… (Mircea Petean)