Fulgurații XI

Un literator extrem de înzestrat – critic și istoric literar, eseist, traducător din italiană, spaniolă și germană – IOAN MILEA este și un poet adevărat, ba chiar unul care practică la superlativ haiku-ul, această specie lirică esențializată, care mizează pe spontaneitate, naturalețe și simplitate, ca reacție la zdrăngăneala de cuvinte, pe cât de infatuată, pe atât de nocivă din zilele noastre. (Mircea Petean)

 „«Obișnuința e a doua natură» , spune vechiul dicton, care, iată, se mai adeverește o dată și în cazul obiceiului meu de a găsi, fără a le căuta, locuri de unde se pot culege fulgurații, fie și ca refulgurări, ca reflexe sau refracții a ceea ce a fost fulgurat deja. Le-am cules, în anii din urmă, din întâlniri cu scrisul regretatei Olimpia Iacob, cu al lui Herbert-Werner Mühlroth și al lui Marcel Mureșeanu. Acum s-a întâmplat la fel cu un alt prieten-poet drag mie: Mircea Petean. Citindu-i minipoemele din «Trilogia orientală» (Limes, 2025), nu m-am putut împotrivi impulsului de a prelungi, într-un mod adesea neașteptat și pentru mine, ecoul spusei lor și al tăcerii lor. A fost la mijloc, pesemne, ca de fiecare dată, îndemnul ascuns a ceea ce îmi închipui a fi simpoezie, întâlnire în poezie, împărtășire a aceluiași spațiu deschis al poeziei.” (Ioan Milea)