Distopia. Câteva exerciții de înnebunit frumos

„Distopia este lumea tăcerii, este lumea visului alb în care se adăpostesc tot felul de viețuitoare-gânduri. Este și lumea regretului, a unor clipe stinse ce nu și-au atins maturitatea. Distopia este regretul zilei de mâine care deja în închipuirea mea se prefigurează așa de frumoasă, dar care mă întristează pentru că trece așa de repede (…) Numai privind distopic am văzut întregul din lume și din mine. Doar că, pentru curajul acesta, a trebuit să mă purific, pas cu pas, să mă retrag din cuvinte. Nu m-am putut apropia de această lume distopică decât depărtându-mă de mine însămi, lăsând să rupă din mine tăcerea, suferința și durerea.”