Discurs de trecere

„Virgil Todeasă pare a fi un cavaler rătăcitor ars de dorul poeziei. Discursul său de trecere e bineînţeles unul eliberator. Al energiilor cuvântului, desigur. Al vieţii înghesuite în ţarcuri, exilate în cotloane şi unghere. Al fanteziei dezlănţuite într-un dans furibund – trecere, petrecere pe pe trecere… Rarefiat, sincopat, eliptic, parcimonios, discursul acesta primeşte adeseori conotaţii thanatice, dar şi atunci o anume detaşare, propensiunea pentru ludic, sau numai bravada îl salvează de la căderea într-un sumbru lamento, reuşind să-l păstreze în zona idealităţii pure. Închinător la steaua Cuvântului, Virgil Todeasă e dispus să înfrunte surâzând puterile lumii acesteia cu totul lipsite de har, ba chiar să provoace tăria!” (Mircea Petean)