Cartea mântuirii

Înaintea cuvintelor a fost starea de poezie fără de care nimic nu ar fi fost cu putință. Însă la fel cum ultima zăpadă ține cât țin aceste cuvinte, cei pătrunși de frumusețe sunt tot mai aproape de moarte. Durerea cunoaște alt timp, într-o lume-n care eșecul e supremă recunoaștere. Mă gândesc la iernile trecute în care s-a topit o parte din mine. La capătul cuvintelor e pacea. Foșnetul arborelui stins în pagină.