Când naptea nu tace

Îmi pare că Marius Boldea n-are de gînd să se înscrie – cel puțin nu cu debutul din Cînd noaptea nu tace – în nici unul dintre sindicatele tinere ale poeziei. Pe de o parte, el meșterește mărgele imagistice într-un atelier de fulguranțe (fie expunîndu-le ca unicate, fie montîndu-le într-un scenariu), iar pe de altă parte consemnează peripețiile cotidianului cu o detașare melancolică, înaintînd, cînd prin notații brute, cînd prin elanuri imaginative, printr-un univers iradiat erotic, dar numai de tandrețe și nostalgie.  Brutalitățile concrete sînt domesticite de o poetică șlefuitoare, iar peisajele de stări sînt trase de suflul meditativ, spre o textură parabolică. E un fir reflexiv pe care se desfășoară spectacolele realului, angajînd notațiile într-o transparență simbolică și făcîndu-le să trimită mai departe, înspre o problematică de neliniști care adie. Dar totul e, deocamdată, sub control, cu stridențele cenzurate. (Al. Cistelecan)