Având în vedere

20.00 lei

Trăim un timp al proliferării scriitorilor şi operelor literare. Încet-încet, dar sigur, vom deveni un popor cu mii de volume pe cap de locuitor, un popor inteligent şi apreciat ca atare. Nu va fi uşor, dar vom învinge! Reviste şi mai ales fesbukul ne asigură spaţiul propice unde să ne dezlănţuim cu toate forţele în toate genurile. Ne mai încurcă unele reguli de circulaţie prin normele gramaticale, inclusiv folosirea topicii, semnelor de punctuaţie şi diacriticelor, dar nu ne lăsăm! Şi, la urma urmelor, trebuie să facilităm şi implicarea prezumtivilor cititori în opera literară prin utilizarea semnelor de punctuaţie aplicate în locurile unde dau mai bine, unde convin… Doar n-o să le dăm mură-n gură, adică unde să facă pauză din cauză de virgulă între subiect şi predicat, sau unde să zăbovească pentru a nu li se opri respiraţia, fiindcă nu se vede niciun punct la orizontul versurilor. Să-şi pună punct unde vor, astfel se vor simţi părtaşi la construcţia operei şi, de ce nu?, îi vor hotărî chiar trăinicia risipind orice îndoială asupra perenităţii, asupra circumscrierii într-o nemuritoare istorie nouă despre actuala literatură. (Dumitru Hurubă)

SKU: 978-606-799-453-7 Categorii: ,