Editura Limes | Lansare carte, „Cu alte cuvinte”, Andrei Gazsi
14922
post-template-default,single,single-post,postid-14922,single-format-gallery,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,columns-3,qode-child-theme-ver-1.0.0,qode-theme-ver-13.8,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,wpb-js-composer js-comp-ver-5.4.7,vc_responsive

Lansare carte, „Cu alte cuvinte”, Andrei Gazsi


Dragi prieteni,
vă invit la o sărbătoare a poeziei în ambientul celei mai selecte cafenele din Cluj, „păstorită” de prietenul meu Călin Potra, anume URANIA, acolo unde mi-am mutat „biroul” mintenaș de un an. Pretextul acestei sărbători este pricinuit de apariția cărții celuilalt prieten al meu, Andrei Gazsi.
Prietenul meu secuiul Andrei Gazsi este omul din spatele camerei. Obișnuit să asculte și să privească. Să asculte cu urechile pâlnie și să privească cu ochii măriți prin lentila din inimă. De vorbit vorbeau alții cu somitățile mari și mici ale veacului. De o vreme, de când s-a decis să își asculte mai atent rostirea lăuntrică, iată-l stând la taifas cu umbrele unor poeți aleși pe sprânceană. E un dialog inspirat de versuri memorabile și presărat cu rostiri  puse pe seama alor săi. E și un mod de a se asculta prin ricoșeu. Omului din spatele camerei nu-i va fi fost, așadar, peste mână să se așeze în fața camerei, și să joace rolul încarceratului ars de dor de obârșiile sale rurale, de mamă și de libertate, dobândind din mers subtilitățile limbii poezești…
Vă aștept cu tot dragul!
No Comments

Post A Comment